Jurnal de bord.17.04.2013

Este ora 10:34, in mijlocul Marii Mediterane.Ce satisfactie putreda in amintiri si nesatisfacatoare intamplare in curs de derulare.Ei dorm de aproximativ 40 de minute si mie nu mi-e somn.Mai avem mai mult de 9 ore de mers si dorinta mare mi-e aceea a-mi scufunda gandurile in alcool desi cunosc pretul amar ce-l platesc de-mi ingadui astfel de placeri vinovate doar de dragul trecerii timpului mai rapid decat valurile aflate la asta distanta nesemnificativa fata de tarm.Si de ne-am scufunda acum tot am murii asteptand salvarea…chiar daca ea vine fizic si nu cum ar trebui sa vina…cate asteptari pot incapea in sufletul unui om si cate dezamagiri sa stearga acestea? Ma simt incuiata in ale vorbirii si nu-mi gasesc cuvintele usor; asta in mare parte datorita specimenelor din dreapta mea si fiintei oripilante ce o numesc copil. Frumoase amintiri sa iti tot croiesti pe o bucata de fier in firele tinere ale oceanului.Suntem plecati de 3 zile si timpul, parca nu-mi ajunge si il iubesc atat de mult cand il irosesc inutil. Curiozitatea imi arde intrebarea din cerului gurii caci nu stiu cum va sa treaca vara asta printre straini.Acum un an in urma inotam printre cuvinte nu tocmai bucuroase ce implicau in mare parte plecarea mea. Nici increderea nu-mi era frate de nadejde dealtfel n-o simteam venind din nicio directie desi ma agatasem de rugamintea ei cu tot sufletul meu…dar vremuri bune au urmat si poate vremuri rele si ganduri putine, decizii gresite spre corectarea greselilor din trecut si iata-ma din nou pe drumul meu.N-am incetat nicio clipa sa ma gandesc la ceva mai putin decat persoana mea si binele ce mi-l doresc in viitor, motiv pentru care sunt inca singura….desi plangerea de mila nu-mi sta in caracter decat atunci cand ma ironizez spre nenorocul altora, singuratatea asta imi face bine si nu am decat mie sa-mi „multumesc” pentru asta.
Oare cat de mult mi-au multumit ei cand am plecat si cat de tare s-au bucurat de plecarea mea….oare cate nopti n-au dormit fiind ingrijorati pentru mine si pe cate parti si-au asternut perna intr-un singur pat de intrebari nedorite si nestiute de nimeni…Poate toti ne ducem crucea dar eu am obosit de aschiile batute in spate si cuiele lor ruginite atat de mult incat le curg sireag de lacrimi pe obraz….